Măerişte

Localitatea este aşezată pe valea Crasnei, pe şoseaua care leagă oraşul Şimleu Silvaniei de municipiul Satu Mare, trecând prin comuna Sărmăşag. Comuna este marginită la: Nord de Bobota, Vest de Camar, Sud de Carastelec şi Est de Sărmăşag. În ultimii ani a cunoascut o reală transformare, având parte de numeroase investiţii in infrastructură, construirea de lăcaşe de cult, şcoli şi cămine culturale.


Comuna Măerişte cuprinde 6 sate: Măerişte - centru de comună, Giurtelecu Şimleului, Cristelec, Mala-dia, Doh şi Uileacu Şimleului.

 

Primele documente scrise referitoare la Giurtelecu Şimleului apar în 1259. Din punct de vedere econo-mic şi politic, influenţa familiei Báthory a fost foarte puternică până în secolul VIII-lea, castelul acestei influente familii din Europa Centrală fiind situat la Şimleu Silvaniei, la 7 km de la Giurtelecu Şimleului. Denumirea de Giurtelecu Simleului arată tocmai această influenţă.

 

Cristelec - este situat în partea de vest a judetului Sălaj la 11 Km de Simleu Silvaniei si la 40 km de municipiul Zalău şi este atestat documentar din 1257.


Giurtelecu Simleului - (în maghiară Somlyógyőrtelek, în germană Wüst Görgen) este o localitate din Transilvania (judetul Sălaj). Este cunoscut colocvial ca Giurtelec sau Giurtelecu în limba română si Győrtelek în maghiară.

 

Situri arheologice


Giurtelecu Şimleului a fost locuit din epoca fierului, săpăturile arheologice de pe Coasta lui Damian dovedind existenţa localităţii înainte de Imperiul Roman. Artefactele descoperite la Giurtelecu Şimleului aparţin culturilor Wietenberg, Coţofeni, Tiszapolgar. Dominând piesajul localităţii, Coasta lui Damian sau Dealul lui Damian este un element de marcă pentru Giurtelecu Şimleului. Localitatea este cunos-cută comunităţii ştiinţifice internaţionale datorită valoroaselor vestigii din Neolitic şi Eneolitic.


Trasee turistice


• Maeriste sat Uileacu Şimleului - Cheile Crasnei - Dealurile Crasnei/Râul Crasna - Biserica fortificată 1260-1300 reformată, în stil romanic a fostei mănăstiri Benedictine.

 

Pastratorii de traditii


Folclorul, traditiile si cultura judetului Salaj s-au dovedit a fi excelenti ambasatori ai judetului in lume. Numeroase delegatii din strainatate au participat pana in prezent la festivaluri si spectacole folclorice, au vizitat monumente arhitectonice, biserici de lemn, locuri de o rara frumusete. Invitati de pe alte meleaguri, primiti cu multa caldura au fost prinsi in hore taranesti si in dansuri populare specifice Salajului, au fost acasa la mesterii populari si le-au admirat creatia, s-au indragostit de frumusetile si peislajele silvane.


Turistii sunt atrasi de frumusetea locului, dar nu numai. Zilele comunelor, „Fii satului", pastrarea traditiilor si obiceiurile vechi, cum ar fi sezatorile, culesul roadelor toamna, obiceiurile de Pasti si de Craciun pastrate din mosi-stramosi, s-au dovedit a fi de-a lungul timpului adevarate atractii turistice si evenimente de mare valoare in randul celor care au trecut prin zona.


Balul strugurilor organizat in fiecare toamnă odată cu terminarea procesului de cules al strugurilor se organizeaza în sat un bal al strugurilor găzduit de Căminul Cultural. Pentru a anunta localnicii, tinerii umblă pe străzi în trăsuri, cărute sau calare si anuntă balul. Această traditie are origini maghiare.In cadrul balului au loc concursuri de degustari de vinuri, in contextul în care proiectul propus este localizat într-o zonă viticolă cu relief specific culturilor de vită de vie si cu o veche traditie în producerea vinului.


Salajul este nu numai ţinutul care a stiut si stie sa pastreze adevărate tezaure, locul unde mai supravieţuiesc obiceiuri şi tradiţii vechi, dar şi depozitul unei culturi populare orale de o valoare excepţională, pe care oamenii locurilor s-au străduit permanent, în mod deosebit în ultimii ani, să le pună în valoare şi mai mult de atât, să le pună în circulaţia universală, la dispoziţia celor interesaţi, care nu ar avea altfel acces la ele.


Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou în Sălaj


Vârăitul sau strigatul din deal şi îngropatul anului sunt doar câteva obiceiuri specifice Anului Nou în judeţul Sălaj. Multe din aceste obiceiuri nu se mai păstrează, dar unii dintre sălăjeni îşi aduc aminte cu plăcere de vremurile în care de pe dealuri erau strigate fetele gata de măritat.


Apropierea Anului Nou nu înseamnă pentru sălăjeni doar aşteptarea unui an nou cu multe bucurii şi împliniri, ci şi respectarea unor obiceiuri extrem de interesante. Potrivit rapsodului popular Ileana Graţiana Pop, în seara de Anul Nou, tinerii din satele de pe Valea Agrijului şi din alte zone din judeţul Sălaj urcă pe dealuri şi „vârăiesc", adică strigă numele fetelor din sat, tinere care sunt apropiate de vârsta căsătoriei. „Feciorii se duc pă deal şi strigă fetele. Le mai şi dau porecle.....vâra, vâra măi, mo mânat mânat, grasolea de Ioan după umflata de Florica.....are o bucă cât o dică. Uneori mai sunt şi tinere care se supără, dar totul este până la urmă o distracţie frumoasă şi toţi trebuie să se distreze în noaptea de Anul Nou. În această noapte nu are voie nimeni să se supere. În dimineaţa de Anul Nou încep să vină cu sorcova. Tot de Anul Nou vin neamuri din alte sate pe ospăţ. Înainte se duc la biserică, iar apoi la ospăţ. Cu cât îs mai mulţi, cu atât este gazda mai mândră, pentru că înseamnă că este avută şi are mulţi ospeţoi". Ileana Graţiana Pop mai povesteşte că în trecut, după ce musafirii erau ospătaţi, se trecea la balul satului, unde se adunau tinerii în principal pentru a se distra. „Era bal şi toată lumea se distra. Pe o şură, undeva în sat, se făcea ca şi un fel de mascotă îmbracată în haine zdrenţuite şi îi puneau un nas lung şi alte lucruri pentru a fi o sperietoare. Era o sperietoare care să alunge relele. Sperietoarea era lăsată pe acoperiş, unde stătea şi era privită de toată lumea".


Tăiatul colacului


Un alt obicei este tăiatul colacului în seara sau ziua de Anul Nou. Conform tradiţiei, tânărul care se pregăteşte de însurătoare trebuie să taie un colac sau o pâine în două. Dacă tăietura este dreaptă şi părţile rezultate sunt egale, înseamnă că tânărul va avea o parteneră de viaţă frumoasă şi va fi o soaţă bună. Dacă nu, tânărul ajunge subiect de glumă, evident, şi i se recomandă să.....mai aştepte cu însurătoarea. Uneori, tinerilor li se dau intenţionat şi cuţite tocite, tocmai pentru a tăia greşit colacul. În anumite sate, pe dealuri urcă tinerii şi încep să strige fetele din sat, iar apoi aprind o roată sau mai multe roţi, din lemn de obicei, care sunt rostogolite spre sat. Obiceiul nu mai este păstrat, pentru că, mai în glumă, mai în serios, s-a constatat că roţile aprinse pot reprezenta un pericol pentru gospodăriile din vale. Un alt obicei este ascunsul porţilor. În dimineaţa de Anul Nou, tinerii obişnuiau să scoată din balamale porţile de la gospodăriile în care locuiau tinere gata de măritat şi să le ascundă te miri pe unde. De obicei erau duse în afara satului, unde erau ascunse sub podeţe, prin căpiţe de fân sau la marginea pădurii. Apoi se distrau de proprietar, în speţă de tatăl fetei, care trebuia să caute uneori poarta zile în şir. Din păcate, multe din aceste obiceiuri aproape că nu mai sunt păstrate decât în amintirea celor care au trăit alte vremuri, unele mai frumoase şi poate mai liniştite din anumite puncte de vedere. Din toate aceste obiceiuri nu au mai rămas decât amintirile şi poveştile spuse de bunici nepoţilor despre vremuri demult apuse, dar probabil mult mai frumoase.

 

Înapoi